dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "academia navala"

A fost concurența acerbă în rândul absolvenților de liceu pentru studiul la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, unde s-au înregistrat doi candidați pe un loc. De asemenea, la cererea Alianței Nord Atlantice, instituția de învățământ organizează începând din acest an cursuri în limba engleză.

Aproape 400 de studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța au început de astăzi un nou an universitar. Printre aceștia, în premieră pentru instituția de învățământ, 15 sunt înscriși la programul de studii în limba engleză și opt la specializarea Inginerie și Management Naval și Portuar. Mai mult decât atât studenți din trei țări vor studia un sementru la Contanța în cadrul programului ERASMUS+.

Concursuri de tras la parâmă, aruncatul bandulei sau alergatul în sac. Acestea au fost doar câteva dintre probele la care s-au întrecut astăzi, de ziua lor, marinarii români, în fața zecilor de mii de oameni veniți în Portul Turistic Tomis. Startul jocurilor marinărești a fost dat de Zeul Neptun, iar atmosfera i-a încântat pe toți cei prezenți, dar mai ales pe cei mici, care au luat parte la distracție. În paralel pe mare, a avut loc defilarea navelor militare care au navigat până la Midia și înapoi pentru a putea fi văzute de către turiștii și constănțenii aflați pe plajă.

Emoții mari pentru absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța. 251 de studenți sunt, de astăzi, cu un pas mai aproape de a-și începe cu adevărat cariera lor în marina militară română. În acest an, Academia Navală marchează și 150 de ani de la înființare.

Competiție nautică internațională organizată în premieră de Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Șase echipaje se întrec timp de două zile la probele de yachting și caiac. Trei dintre acestea sunt din Polonia și Bulgaria. Concursul a fost organizat sub egida „150 de ani de învățământ românesc de marină”.

Studenții de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța se vaccinează cu doza a treia. Vacanța de iarnă se apropie cu pași repezi, iar tinerii vor să petreacă sărbătorile în sânul familiei. Vor să îi știe pe cei dragi în siguranță, de aceea au nevoie de extra protecție împotriva virusului care le-a marcat ultimii doi ani de zile. Îi îndeamnă pe toți să se imunizeze, iar cei care doresc acest lucru trebuie să știe că pot veni și la centrul amenajat în curtea instituției de învățământ.

Emoții mari pentru studenții din anul I ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța. 70 de tineri au depus astăzi jurământul. Încrezători și plini de ambiție, aceștia speră, ca pe viitor, să aibă o carieră de succes în domeniu. Cu toții au jurat că își vor apăra țara cu prețul vieții. Alături de ei au fost și prietenii, rudele și părinții lor. Pe toți îi așteaptă acum patru ani grei, însă frumoși. În tot acest timp, studenții vor învață despre ceea ce înseamnă meseria de marinar.

Premieră la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Anul acesta, în primul semestru, vor studia și studenți militari din Polonia, Bulgaria și Lituania. Astăzi a sunat primul clopoțel pentru cei 318 tineri înscriși în anul I. Aceștia au pășit cu încredere în noul an univeristar și speră să încheie cu brio cei patru ani de studii. Plini de ambiție, cu toții visează, ca pe viitor, să aibă o carieră de succes în domeniu.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233